Era o zi de primăvară tulbure. Pe geamul bucătăriei nu pătrundea prea multă lumină; vântul purta încet peste dealuri nori apăsători, din care nu picura niciun strop de ploaie.
Curățam cartofii fără să mă gândesc la prea multe lucruri; eram și un pic trist, nu-mi mai aduc aminte de ce.
Ușa bucătăriei s-a deschis, iar soția mea a intrat purtând în brațe o mogâldeață, băiatul nostru care și acum e mic, dar atunci era mic de tot. Băiatul ăsta se uita atent la mine și la ceea ce fac; n-am mai văzut niciodată o asemenea curiozitate blândă.
Atunci mi-am dat seama că sunt primii cartofi pe care-i vede în viața lui și -foarte brusc- mi-au dat lacrimile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu