Mi-am dat seama destul de târziu că iezii nu erau ”cucuiezi”, ci ”cucuieți”. Când povesteam ”Capra cu trei iezi” spuneam și eu, ca mai toți tovarășii de grădiniță, ”trei iezi cucuiezi”.
Acest ”cucu-” de la ”cucuiezi” e o calitate magică, care ar fi în termeni contemporani și un upgrade, cam ca la ”lei paralei”. Însă para- și cucu- nu pot fi echivalate sinonimic, iezii nu pot fi paraiezi, nici leii cuculei.
Iezii trec la nivelul de cucuiezi înglobând esența lui cucu! , exclamația care ne însoțește copilăria.
Mai există și cucubaul , verișor cu baubaul ; acesta din urmă este mai primitiv.
Când am crescut mai mare, pe la școală, am auzit cuvântul cocostârc , care înseamnă barză. Și barza este, deci, un stârc, dar coco. Când stârcul primește calitatea de coco, devine barză.
Căutând azi prin dicționar, am dat și de cuvântul cocobarză , care înseamnă -ce să vezi?- chiar barză.
Deci cocostârc = barză = cocobarză = coco-cocostârc.
De două ori coco înseamnă tot coco. Nu știu dacă e valabil și pentru cucu. Probabil că nu, pentru că acest cuvânt se spune uneori de două ori - cucu-cucu ! - , cu un rost anume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu