Atunci m-am uitat și eu la el și am spus deodată: Popocatepetl !
Bujorel a zâmbit și mai larg și a zis: Pe-Pe !
Și am mai zis o dată, răspicat, ca să fie clar: Popocatepetl !
-PE-PE ! a răspuns încă o dată Bujorel. Și a râs.
L-am luat în brațe și ne-am dus la fereastră. Era o dimineață cu soare.
Mai târziu am căutat pe wikipedia poza lui Popocatepetl, mai cunoscut sub numele de Pe-Pe. E destul de impresionant, ca să știți așa.
Chiar că am intrat în lumea trecutului...
RăspundețiȘtergerePe cand fiul meu avea doi ani și un prieten de-al lui vreo 11 luni, eram în vizită la prieten și mama acestuia era îngrijorată că nu știa ce cere copilul cand spune *dandudu*, fără să arate spre nimic, dimineața, la pranz și seara. Fiul meu s-a dus la cel mic, au stat ei de vorbă, așa, pe o bebelușească fără cuvinte și fără silabe, și-a venit triumfător... *cum nu știți? dandudu e tractor!* Normal că nu putea să arate cu degetul spre niciun tractor, pentru că ei nu aveau tractor, dar văzuse la un copil, la locul de joacă și acum își dorea unul. De unde a aflat fiul meu - pentru că mama celui mic a afirmat că așa este! - nu știm nici în ziua de azi... :-)
La vremea respectivă am transcris dicționarul lui Bujorel; are vreo două pagini de caiet mic. Cine dorește explicația vreunui cuvânt bebelușesc poate să ni se adreseze, s-ar putea să îl găsim pe acolo :)
Ștergere