Dintre multe jucărele nu prea mult băgate în seamă, Bujorel și-a extras un animăluț ciudat, cu zulufi și urechi în lateral, care nu știm nici noi ce este. Am ținut un consiliu de familie și l-am declarat oaie. Ar fi putut să fie la fel de bine câine, așa că l-am numit Berbecuțu- Cuțu. E un berbecuț fără coarne, pentru că e berbecuț mic (ca și Bujorel dealtfel).
Până acum Bujorel n-a văzut nicio oaie adevărată. În schimb vede deseori veverițe (și fuge după ele prin parc) și, uneori, cai înhămați la căruțe care trec prin oraș sfidând directivele europene. Și Bujorel are un cal cu roți, însă caii adevărați îl intrigă mult. După cum mi-a explicat Mami, caii ăia nu au roțile puse bine; în loc să le aibă la picioare, ca pe niște role, le trag după ei.
Când Tati era mic ducea peste tot cu el un ursuleț. Bujorel nu face așa ceva, probabil pentru că s-a născut în altă zodie. Tati era un răcușor, iar acum e mai mare decât un crab de Kamciatka.
ce mai face Berbecuțu-Cuțu acum?
RăspundețiȘtergeregărgărița căreia îi manca fiul meu antenele și acum stă în patul lui, la capul lui, pentru că la picioare stau alte 15 plușuri, și chiar dacă nu i se acordă atenție trebuie să fie acolo... și sărmanul fiu încă necrescut :-) , de vreme ce preferă plușuri, are curand 16 ani...
Ei, abia acum mi-am adus aminte de Berbecuțu-Cuțu. Cred că e momentan în exil, pe undeva printr-o ladă. Sunt în vogă mașinile, trenurile, avioanele, cuburile și câteva animăluțe atât de realist făcute încât nimeni nu poate avea vreun dubiu asupra identității lor.
ȘtergereCând eram mic majoritatea jucăriilor au trecut -fără vreo părere de rău- pe la sora mai mică. Le avem și acum, nu știu cum o să le împărțim. Ceva mai târziu (pe la 20 și ceva de ani) mi-am mai cumpărat un rechin de plastic. I l-am dat lui Bujorel, dar știe că e al meu; îi spune ”rechinu lu Tati”.